Trăiri de mamă

Fără limite…

Cred că maternitatea este o provocare așa de mare în viața unei femei pentru că începi să te redescoperi pe tine, ca persoană și s-ar putea să nu-ți placă ce vezi.

Înainte de a fi mamă, ridicam cu mirare umerii întrebându-mă de ce văd femeile care au devenit mame așa de grea această experiență, iar fraza care îmi punea mereu capac era: “e așa de greu că nu-ți poți imagina decât dacă trăiești asta”.

Niciun motiv din cele auzite nu m-a convins că e așa de greu să fii părinte, sau nu mi s-a părut atât de înspăimântător încât să mă facă să nu îmi doresc asta. Da, puteam conștientiza că e greu să ai grijă de o ființă mititică care trebuie să învețe totul de la tine și care depinde de tine…dar asta nu putea fi CHIAR atât de greu încât să justifice superlativul cu “nu-ți poți imagina”. Ok, relația de cuplu s-ar putea schimba, ceea ce mi se părea absolut normal, atâta timp cât trebuie să te adaptezi vieții în trei și unor noi responsabilități ce trebuie împărțite. Puteam să înțeleg cumva motivele astea, dar astea nu puteau reprezenta acel “ceva pe care să nu mi-l pot imagina”.

Ce nu mi-a spus nimeni pentru că eu cred că nu sunt foarte multe mame conștiente de treaba asta, este că odată ce devii mamă, îți descoperi limitele.. Niciodată nu mi-a fost mai clar că am limite și că mi-e greu să le depășesc. Nu știam însă că am așa de multe.

Așa că, dintr-o dată, pe lângă faptul că trebuie să ai grijă de copilul tău total dependent de tine, te trezești că te lupți tu cu tine.

Primele de care am devenit conștientă au fost limitele fizice, bineînțeles.

Somnul e primul….Știam despre mine că sunt rea de somn, asta am știut mereu, dar niciodată nu am conștientizat cât de rea sunt de somn.

Nu pot să dorm oriunde, prima noapte într-un loc nou a fost mereu grea pentru mine. Apoi trebuie să fie liniște, întuneric, nu pot dormi cu televizor pornit sau cu lumini aprinse. Nu sunt nici matinală, mă simt bine noaptea mai târziu decât dimineața devreme…Aud zgomote, dorm ușor…Nu mă pot concentra dacă pierd o noapte sau nu dorm destul, sunt irascibilă, mă dor mușchii…

Când se naște bebe, cel puțin în primele săptămâni somnul e un lux. Nu mai e noapte, nu mai e zi…, care stat noaptea și trezit mai târziu dimineața? Dacă înainte credeam că o noapte de nesomn e sfârșitul lumii, acum cred că nu se moare din nesomn… Am constatat că pot să dorm la orice oră din zi sau noapte. Dormeam când doarme copilul, unde voia el, când voia el, numai să dorm un pic…

Dar cum spuneam, orice rău este spre bine…la început m-a stăpânit panica totală că o să îmi cedeze organismul, pentru că de la oboseală se pornește avalanșa: ești irascibil, frustrat, nu mai ai poftă de mâncare, de nimic…Însă, încet, încet, am învățat să trăiesc cu asta și chiar să mă adaptez lipsei somnului. Am constatat, cu mirare maximă, că am depășit o limită fizică pe care nu credeam că o pot depăși.

Pe lângă oboseală, alte limite, tot fizice vor da năvală: nu mai poți avea grijă de nevoile tale de bază, cum aveai înainte, adică:  nu mai poți mănca cum trebuie și când trebuie, nu mai poți avea grijă de corpul tău să te răsfeți ca înainte…chiar și nevoile fiziologice sunt o problemă dacă ești numai tu cu bebe acasă și el are o criză de plâns!

Cu limitele astea ce țin de planul fizic, începi să te redescoperi pe tine. Îți dai seama că poți foarte multe, că ești mai puternică decât credeai. Ideea e să nu te descurajezi în primă fază, să crezi că e sfârșitul lumii. Ce urmează după, e minunat! Chiar e fantastic să vezi că poți fi și altfel, că nu ai nevoie de așa de multe condiționări ca să poți trăi…

Acum asta nu e totul, mult mai importante sunt schimbările care se produc la un alt nivel: emoțional, sufletesc, dar despre astea nu pot vorbi doar aici, pe scurt…Tocmai de aceea am simțit nevoia acestui blog, ca să scriu despre ele, să fie o încurajare pentru mame, să creadă cu toată tăria că e cea mai plină experiență pe care o pot avea în viața asta…

 

Anunțuri